Politica de returnare

Dreptul de retragere


Potrivit art. 9 din Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 34 din 04 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, Clientul/Cumpărătorul persoana fizică are dreptul să notifice în scris Vânzătorul că dorește să se retragă din contract, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care acesta sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de Client/Cumpărător, a intrat în posesia fizică a produsului.

Dacă alege să se retragă, Vânzător-ul va rambursa orice sumă pe care a primit-o de la Client/Cumpărător, cu excepţia costurilor suplimentare determinate de faptul că acesta a ales altă modalitate de livrare decât cea de livrare standard oferită, și nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informaţ cu privire la decizia de retragere. Vânzător-ul va efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plată ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care Clientul/Cumpărătorul si-a exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.

Vânzător-ul își rezervă dreptul de a amâna rambursarea până la data la care primește înapoi produsul sau până la momentul la care i s-a comunicat dovada că produsul a fost trimis înapoi, fiind valabilă data cea mai apropiată.

Produsul poate fi returnat numai dacă este în aceleași condiții în care a fost primit, nu este deteriorat și nu prezintă semne de uzură.

Clientul/Cumpărătorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produsului.

Produsul trebuie expediat în termen de maxim 14 zile de la data la care a fost comunicată decizia de retragere. Termenul este respectat dacă produsul este trimis înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Procedura de returnare a produselor:

Pentru a-și exercita dreptul de retragere, Clientul/Cumpărătorul trebuie să informeze cu privire la decizia de a se retrage din respectivul contract, utilizând o declaraţie neechivocă, ca de exemplu, o scrisoare trimisă prin poştă, fax sau e-mail. În acest scop, poate fi folosit modelul de retragere de mai jos; folosirea lui nu este însă obligatorie.

Dacă este folosită această opţiune, Clientului/Cumpărătorului i se va transmite fără întârziere, pe un suport durabil, de exemplu prin e-mail, confirmarea de primire a cererii de retragere.

Clientul/Cumpărătorul va suporta doar costurile directe legate de returnarea produselor, costul de transport urmând a vă fi comunicat de către Site Web.

Operatorii Site Web, vor oferi suport în alegerea modalității de returnare și vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat.

Adresa la care se vor returna produsele este:

LAN IMPEX SRL: Str. Viitorului, nr. 8, Constanța.

7.9. Formular retragere

(prezentul formular se transmite înapoi completat numai daca Clientul/Cumpărătorul dorește să se retragă din contract):

Către: LAN IMPEX SRL, Str. Viitorului, nr. 8, Constanța,
telefon: ..............................., fax: …....................................., email: …....................................

Va informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la vânzarea urmatoarelor produse:

- (se completează informații privind codul și descrierea produsulelor achiziționate)

comandate la data ........................... (se completează informația privind data comenzii) / primite la data .............. (se completează data recepționării produselor)

Numele consumatorului ...........................

Adresa consumatorului ......................... (se completează cu date cât mai complete: judet, localitate, strada, nr,. telefon contact, etc.)

Semnatura consumatorului ............................. (doar în stituația în care acest formular este notificat pe hârtie)

Data ..................................

BUNURI PENTRU CARE NU SE ASIGURĂ DREPTUL DE RETRAGERE

Sunt exceptate de la dreptul de retragere din Contract următoarele:

Furnizarea de Bunuri al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe piaţa financiară pe care Vânzătorul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;

Furnizarea de Bunuri fără stoc și aduse la comandă prin alegerea expresă a Cumpărătorului;

Furnizarea de Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

Furnizarea de Bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de Cumparator;

Furnizarea de Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

Acest site folosește cookie-uri. Continuând să navigați pe site sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.